Rulmenti

Într-adevăr, al doilea magazioner avea dreptate. El a numerotat cele şase lăzi existente în depozit de la 1 la 6. Apoi a procedat în felul următor:

A luat din prima ladă un rulment, din cea de-a doua, doi rulmenţi, din cea de-a treia, trei şi aşa mai departe; din lada cu numărul şase a scos şase rulmenţi. Apoi a aşezat cei 21 de rulmenţi pe cântar. Dacă aceştia ar fi fost corespunzători, adică de câte un kilogram fiecare, ei ar fi trebuit să cântărească 21 kilograme. În cazul când cântarul arată 20,950 înseamnă că lada numărul 1 este cea cu rulmenţii defecţi, deoarece lipsesc 50 g până la un kilogram, adică un singur rulment e mai uşor. Dacă lipsa este de 100 g atunci este vorba de lada numărul 2, deoarece de aici s-au luat doi rulmenţi. În sfârşit, dacă lipsesc 300 g înseamnă că şase rulmenţi din cei 21 sunt mai uşori, ceea ce înseamnă că ei sunt din lada numărul 6, întrucât de acolo au fost luaţi şase rulmenţi.

Unless otherwise stated, the content of this page is licensed under Creative Commons Attribution-ShareAlike 3.0 License