Speciale
3.jpg

++ 1. La absolvirea şcolii de vrăjitori, examenul final este următorul: decanul aşează toţi elevii incolonati, unul in spatele altuia şi pune pe capul fiecăruia câte o pălărie roşie, albă sau albastră. Fiecare elev poate vedea culoriile tuturor pălăriilor colegilor din faţa sa, dar nu vede culoarea pălăriei sale şi nici ale colegilor plasaţi în spate. La fiecare minut, unul din candidaţii la absolvire spune ce culoare are pălăria pe care o poartă. Fiecare elev din rând are dreptul la o singură declaraţie. După ce au vorbit toţi elevii, decanul declară reuşiţi pe aceia care au ghicit corect culoarea propriilor pălării. Evident, înainte de examen, toţi copiii discută între ei, căutând o strategie pe care să o urmeze, astfel ca să fie cât mai mulţi absolvenţi. În acest an, la examenul final au fost 287 elevi. Au absolvit toţi: 286 pe baza strategiei stabilite, iar unul datorită şansei. Ce strategie au urmat elevii acestei promoţii ?

Rezolvare

2. O mică subunitate de vânători de munte este cantonată într-un loc situat la mare depărtare de orice altă aşezare omenească. La un moment dat aici soseşte un ordin potrivit căruia trebuia dus un mesaj urgent undeva, tocmai de cealaltă parte a muntelui. Greutatea n-o constituia atât drumul dificil, cu creste foarte înalte şi văi nu uşor de traversat. Ostaşii subunităţii erau voinici şi bine antrenaţi. Altceva trebuia rezolvat. La drumul anevoios pe care trebuiau să-l parcurgă, purtătorii mesajului aveau nevoie de o alimentaţie corespunzătoare.

Cantitatea maximă pe care o putea lua cu sine un ostaş i-ar fi ajuns doar pentru patru zile. Drumul până la capătul misiunii necesita însă şase zile.

Se pune întrebarea: pentru ca cel puţin un ostaş să poată ajunge la destinaţie, cum trebuia organizată acţiunea? Trebuie avut, fireşte, în vedere modul cel mai raţional, mai economic. Într-un cuvânt, câţi oameni trebuie să pornească iniţial la drum?

Rezolvare

3. Doi tineri voiau să meargă la cinematograf dar n-au reuşit să găsească decât un singur bilet. Neavând încotro, au hotărât să tragă la sorţi. Unul dintre ei a luat două bucăţele de hârtie pe care urma să scrie „câştigător“ şi „necâştigător“. Fiind însă un băiat incorect, s-a gândit să-şi păcălească prietenul, aşa că a scris pe amândouă hârtiile „necâştigător“. Apoi le-a împăturit cu atenţie şi l-a invitat pe celălalt să tragă una din ele.

Dar prietenul său, care întâmplător observase trucul, a luat una din hârtii şi… a câştigat biletul de cinema!

Rezolvare

4. …Uimirea şi bucuria au fost nespuse din partea amândurora. Nu se mai văzuseră din copilărie şi nici nu-şi mai scriseseră. Să tot fi trecut de atunci vreo 20 de ani. Cu toate acestea, s-au recunoscut imediat. Timpul nu le schimbase prea mult fizionomia, dar Lisandru avea parcă o figură mai matură. După ce-şi strânseră mâinile cu căldură, s-au aşezat în Cişmigiu pe o bancă, pentru a-şi povesti ce făcuseră în anii care au trecut.

- Eu m-am căsătorit, spuse Lisandru. Dar tu?

- Şi eu. Am şi o fetiţă.

- Felicitări. Cum o cheamă?

- Ca pe mama ei…

- I-ai pus nume frumos! Elena este şi va rămâne un nume frumos!

Într-un târziu se despărţiră. După cele relatate, vă puteţi da seama cum a ştiut Lisandru că pe fetiţă o cheamă Elena?

Rezolvare

5. Cândva, un castelan, care adeseori se războia cu vecinul său, a reuşit - printr-un şiretlic - să-l facă prizonier pe adversar împreună cu soţia şi fiul său. Castelanul şi-a zăvorât prizonierii într-un turn. Temniţa, situată la câţiva zeci de metri înălţime, nu avea decât o fereastră, prin care li se trimitea prizonierilor hrana, cu ajutorul unui scripete şi două coşuri. Când unul din coşuri atingea pământul, celălalt era sus, în dreptul ferestrei.

Văzând acest scripete, destul de solid pentru a rezista la o greutate de vreo 100 de kilograme, prizonierii au urzit un plan de evadare. La un studiu atent al scripetelui, ei au constatat că pot atinge nevătămaţi pământul numai atunci când greutatea celui care ar fi coborât într-unul din coşuri n-ar fi decât cu maximum 10 kilograme mai mare decât o contragreutate aşezată în celălalt coş; altfel, cel care cobora s-ar fi zdrobit.

Castelanul-prizonier avea 90 de kilograme, soţia sa 50, iar fiul său, 40. Cum au reuşit să evadeze toţi trei, ştiind că puteau folosi şi un bolovan de circa 30 de kilograme, aflat într-un ungher al temniţei?

Rezolvare

6. „Toată săptămâna trecută am petrecut-o într-o excursie în munţi. Vremea a fost splendidă. Luni, marţi şi miercuri soarele a strălucit tot timpul, de dimineaţă până seara, doar joi a fost înnorat; apoi vineri, sâmbătă şi duminică, din nou cerul a fost senin…“ Aşa îmi începusem istorisirea, când interlocutorul meu m-a întrerupt:

- Ai avut noroc! Aş face şi eu o asemenea excursie dacă aş fi sigur că voi avea o săptămână identică. Ziua de joi, când a fost înnorat, ţi-a prins tocmai bine, ca să te odihneşti după trei zile de colindat. Dar e foarte puţin probabil să mai nimerească cineva o alternare a zilelor la fel…

De aici a început o discuţie în contradictoriu asupra posibilităţii ca zilele senine şi înnorate ale unei săptămâni să se repete absolut identic şi în altă săptămână. Eu susţineam că în două, trei luni, patru cel mult, se repetă inevitabil alternarea zilelor senine şi înnorate ale unei săptămâni. Interlocutorul meu susţinea că trebuie să treacă cel puţin şase luni. Am făcut un pariu, după care am început să socotim.

Ştiţi cine a avut dreptate?

Rezolvare

7. De mult, un bătrân, simţind că i se apropie obştescul sfârşit, şi-a chemat feciorii şi le-a spus:

- Dragii mei, toată averea mea este de 300 de galbeni, pe care n-am să vi-i împart în mod egal; am să dau mai mult celui mai isteţ dintre voi. Ştiţi - a continuat el - că toată viaţa m-am ocupat de cumpăratul şi vândutul cailor, dar niciodată n-am ţinut mai mult de 300 de galbeni; ce am câştigat în plus, am folosit pentru creşterea voastră. Dintotdeauna eu am avut pentru plata cailor nouă pungi, în care galbenii erau împărţiţi în aşa fel încât - fără să deschid nici o pungă - am putut plăti orice sumă de la 1 la 300 de galbeni! Ştiţi câţi galbeni sunt în fiecare pungă?

Rezolvare

8. Se spune că, pe vremuri, un calif, voind să-şi mărite fiica, a invitat la curtea sa câţiva prinţi voinici şi ageri la minte, pentru ca dintre ei să-şi aleagă drept ginere pe cel mai bun.

După ce i-a supus la o seamă de încercări, a adus în faţa tinerilor trei cutii şi le-a spus că una conţine două safire, alta două rubine, iar ultima au safir şi au rubin. Cutiile aveau etichetele care indicau: prima, două safire, a doua un safir şi un rubin, iar a treia, două rubine. Iar califul, după ce i-a avertizat pe tinerii candidaţi că etichetele sunt lipite greşit şi că nici una dintre ele nu corespunde conţinutului cutiei respective, le-a cerut să spună câte pietre preţioase au nevoie să scoată pentru a arăta cu exactitate ce conţine fiecare cutie.

Unul dintre prinţi a răspuns că are nevoie să scoată doar o singură nestemată şi poate spune ce conţin toate cutiile. Spre marea uimire a celorlalţi, el a reuşit. Cum a procedat?

Rezolvare

Unless otherwise stated, the content of this page is licensed under Creative Commons Attribution-ShareAlike 3.0 License